Trei ani de vacanță pe insula SNSPA (I)

 Anul trecut, aproximativ pe vremea asta, văd o știre care mi-a făcut cu ochiul…Ministerul Educației face un anunt ȘOCANT! Oferă bilete pentru o vacanță de trei ani, pe o insulă exclusivistă. 

După ce am trecut de toate etapele, am obținut și cazarea în Hotelul Băneasa( 5 stele căzătoare + vedere la pădure și aeroport), a venit și ziua deschiderii anului universitar. Boom! M-am trezit în SNSPA, întarziată din prima zi, pentru că nu aveam idee cum să ajung acolo.

Așadar, a început distracția mult promisă. Care e partea cea mai faină la SNSPA? Că și după un an de zile, încă este o surpriză clasa în care vei avea seminarele. Nu, nu e ușor de găsit, și ți se pare că de fiecare dată cineva îi schimbă locul și habar nu ai cum ajungi acolo.

Motivele pentru care întârzii la seminar? Dacă aveai impresia că o să ajungi târziu din cauza metroului...o să îți dai seama că întârzii din cauza liftului. În primele zile vei sta entuziasmat la coada enormă din fața lui, dar după o să te gândești: hmm, și așa nu fac destul sport, fug pe scări!(P.S: par interminabile, și ajungi cu respirația tăiată).

 –Păăăăi, domnule Popescu, de ce ai întârziat?

– Să vedeți, domnule Profesor Doctor Lector Honorius Causa....Mihai! Am fost la maratonul de pe scări, până în anul 3 ajung la campionatul de seniori.

Care e concursul la care n-o să vrei să participi? La cel de predat proiecte. Atunci o să le mulțumești strămoșilor că se terminase alfabetul la ei, și ai ajuns să ai un nume care începe cu litera „Z”. Altceva? O să-ți dai seama că vorbitul în public chiar e o artă! Aceea prin care învârți aceleași cuvinte de zeci de ori, ca să pară că ai citit toată cartea aia de care aveai nevoie pentru proiect...

După toată nebunia asta, urmează adevarata vacanță....Sesiuneaaaa! I-ai auzit pe cei mai mari că îți spuneau că poți învăța sute de pagini in două zile, și să treci și examenul? Păi să îi crezi!

În următorul articol o să-ți povestesc de conspirația conform căreia firmele de energizante și cafea au contract cu facultatea ta... Nu mă crezi? Vedem după primul an!

M-a luat valul la City Wave!

Bucureștiul e un oraș, fără îndoială, special, și pot spune că de când m-am mutat aici, am dat numai peste evenimente interesante, pe care o să le pot povesti nepoților. 

De curând mă urmărește ideea că sunt adult și responsabilitățile se înmulțesc pe zi ce trece. Așa că, tot încerc să fug spre acea perioadă în care eram copil și nu îmi păsa de părerea oamenilor, pierdeam noțiunea timpului și râdeam cu poftă.

Ziua de azi a reprezentat unul dintre momentele de nebunie în care simțeam că trebuie să scap neapărat de rutină. Și am reușit! Unde am făcut asta? Păi, mai exact, pe un tobogan gonflabil cu apă, la City Wave!

De ce mi-a plăcut așa mult? E minunat să dai de oameni care se bucură cu adevărat de viață. Și citez dintr-o bătrânică simpatică: hai, măi, băiete, ia odată colacul ăla și fugi acolo, o să ai timp să stai la pensie! Așa că piticul și-a luat colacul si a plecat sa facă valuri!

Am râs, m-am împrietenit cu oamenii de acolo, am dat peste un Staff super prietenos, și am plecat acasă cu un zambet maaaare pe buze. Pot spune că mi-am încărcat bateriile pentru săptămâna viitoare.

Și ce-am mai găsit? Cafeaaa bună de tot. Dacă nu era de ajuns, cei de la Jacobs mi-au pus și poza pe pahar, iar acum pot să imi aduc aminte în fiecare dimineață de momentele faine în care uit că am vreo grijă. De la copii de 5 ani, până la bătrânei simpatici, care se bucurau pe iarbă de zâmbetele nepoților, pot spune că City Wave e un eveniment reusit! 

Desigur că au fost și plângăcioși care spuneau că nu poți să aluneci, că se așteptau la altceva...Dar știți ce le răspund eu? Am văzut oameni care au găsit soluții, iar asta a dus la o distracție dublă. Am văzut prieteni care săreau unii peste alții pe colac, iar apoi cădeau și nu se puteau opri din râsete. Am văzut copii care erau extrem de încântați. Și știi de ce? Pentru că cei mici încă știu să se bucure sincer, fără să arunce comentarii răutăcioase. Nu vă spun eu, zâmbetele lor vorbeau de la sine.

Eu zic să nu judecăm așa repede, și să apreciem munca unor oameni care au vrut să îți ofere o porție de distracție în ultimele zile de vară. 

Stai că nu s-a terminat! Așa că fugi mâine si adu-ți un pic aminte de copilărie. Așa e, evenimentul ăsta nu e pentru oricine. E pentru cei care știu să se distreze, care lasă acasă cârcotelile și profită de ultimele zile de vară. Pe oamenii ăștia faini îi găsiți și mâine pe Calea 13 Septembrie, iar ca să îți fie mai ușor, las un link aici: https://www.facebook.com/events/1803680323105843/

P.S: nu uita să-mi spui ce îți lipsește din copilăria ta! Promit că de data asta nu o să te certe mama dacă vii cu hainele ude acasă. ^_^  

SNSP'A Possible!

Te plângi mereu că nu o să îți folosească ce înveți la facultate? Stai liniștit, sunt alte cursuri mai ciudate decât cele pe care le ai tu! Despre ce vorbesc mai exact? Îți povestesc mai jos.

Dacă ești unul dintre fanii declarați ai lui Harry Potter, aici trebuie să mergi. La Universitatea de stat din Maryland, sau la cea din Ohio, vei învăța cum celebra ecranizare a lui J. K. Rowling se poate regăsi în realitatea cotidiană. Mai exact, studiază ideea de câini cu trei capete, mătură zburatoare sau bastoane magice care pot distruge orice. Cui îi trebuie mașină când poți să-ți iei mătura și să zbori la cursuri, nu? Cel puțin așa știi că scapi de nervii din trafic!

Despre ce se studiază la Universitatea din Carolina de Sud? Despre Lady Gaga. Da, uite că oricât de mult a încercat diva să șocheze, cred că cel care m-a șocat cu adevărat a fost profesorul care a propus să se predea acest curs. Bărbatul e foarte pasionat de artistă, așa că...Ale-Alejandro, treci și învață că mâine ai examen!

Și încă ceva! Sigur atunci când proful de latină te bătea la cap să înveți, în mintea ta se tot învârtea întrebarea: de ce?! mă întreabă cineva la interviul de angajare dacă știu latina? Ei bine, dacă-ți scapă un cuvânt urât, poți să-i spui: ”Sit venia verbo”(iartă-mă pentru cuvantul spus)și sigur îl pui un pic pe gânduri pe angajator.

Ideea este că la Universitatea din Texas există un curs de limbi inventate. Îți amintești de Klingoniana din Star Trek?(era limba vorbită de extratereștri). Profii de acolo te învață cum să utilizezi limbajul inventat, în societatea de astăzi. Sincer, înainte să-ți bei cafeaua, e greu să vorbești și limba română!

Pentru azi atât a fost, până atunci...Abra-cadabra-hocus-pocus...treci și învață pentru restanță!

Toti barbatii sunt porci, dar vrem egalitate intre sexe

Dacă ești femeia care-mi  va spune: nu-ți face griji, cine te place, te place așa cum ești, nu-mi vorbi. Văd zeci de video-uri în care ”săracile” femei sunt încurajate să nu se schimbe, pentru că de fapt societatea le-a băgat în minte că sunt urâte, sau subapreciate. Diferența este că multe dintre aceste femei confundă schimbarea cu evoluția.  

Nu, nu îmi e milă de femeile care sunt ”discriminate”. Asta în afara cazului în care trăiești într-una dintre țările în care încă nu ai dreptul la educație, sau ești considerată obiectul bărbatului de lângă tine. Dacă ai auzit doar de cluburi, nu te plânge că bărbatul te trimite în bucătărie. Dacă te plângi că toți bărbații sunt niște porci, iar după îmi spui că vrei ca femeile și bărbații să fie egali...fă tu calculul, mie nu-mi dă prea bine rezultatul logicii aici. Fii deșteaptă, la naiba! Investește în tine, citește, aleargă, pune-ți ideile în practică, dezvoltă-te personal, iar bărbatul ăla fain pe care îl tot cauți te va găsi singur.

Înainte drama era considerată artă. Astăzi, dacă dai share postărilor care denigrează foștii iubiți, nu transmiți artă. Transmiți prostie. 

Dacă ești femeie, nu spune asta precum ai fi ceva deosebit de prețios. Fii om, și dă-ți singură sens caracterului tău. Vei vedea că nu te vei mai simți vulnerabilă sau pierdută în lume.

Fă ceva pentru tine și găsește-ți singură locul. Lasă drama pe seama actorilor, și pune realitatea pe seama ta !

                                                                                                              Cu drag,

                                                                                                                          tot o ea.

Tatuajele se fac pe piele, nu pe creier.

 Da, încă ne judecăm între noi și asta nu e o noutate. Iar azi vreau să vorbesc despre tatuaje, fie că tu le ai sau nu.

De când aveam vreo 12 ani stăteam în fața televizorului și mă uitam la Miami Ink, iar Kat Von D era preferata mea. Într-un final, am decis să-mi pun pasiunea în practică și să mă tatuez. Mi-am asumat asta. Nu, nu o să îmi pară rău după 5-10 ani și nici nu o să fiu o mamă rea.

Bineînțeles că am fost întrebată de zeci de ori cum o să îmi găsesc un job, cine mă va primi așa, oare ce spun părinții mei…de parcă fusesem pe o altă planetă, îmi schimbasem identitatea, iar acum nu mai pot face nimic din ceea ce îmi doream.   Și uite că mi-am găsit și job, și iubesc ceea ce fac. Uite că și părinții mă îmbrățișează la fel de tare atunci când merg acasă, și uite că doamna de la magazin încă îmi zâmbește atunci când îi cer pâinea și îi urez o zi bună.

De ce? Pentru că mi-am făcut tatuajele pe piele, nu pe creier. Sunt exact aceeași. Tu ești exact același, fie că azi îți iei o pălărie sau mâine plouă și-ți iei umbrela. Nouă, celor tatuați, nu ni se șterge memoria după ce ieșim din salon. Muncim la fel de mult pentru ceea ce iubim, zâmbim la fel de sincer, și plângem la fel de tare.

Eu n-am avut probleme cu oamenii, din contră. Am observat că ulterior cei din jur simțeau că pot intra mai ușor în conversație cu mine. Mă întrebau ce reprezintă fiecare tatuaj, cum de am avut curajul să fac asta, dacă m-a durut sau dacă-mi pare rău.

Dacă îndemn pe cineva să-și facă tatuaje? O să răspund cu un NU ferm. E o decizie enorm de importantă și nu sunt atât de ușor de îndepărtat.

Fă-le, nu dacă simți că trebuie, ci dacă știi că trebuie. Ce vreau să spun? Nu lua decizii pe moment, ci abia după ce te-ai documentat foarte bine ce presupune acest lucru.

Mi-a rămas odată bine întipărit în minte un citat: ”Arată-mi un om cu tatuaje, și o să-ți arăt un om cu o poveste în spate”. Dacă eu am o poveste? Cu siguranță, și tatuajele fac parte din mine acum. Tu cum te-ai simți să-ți spun că peste 5 ani o să-ți pară rău că ai ochii verzi?

Furia galbenă

După mutarea în București am avut zeci de experiențe interesante cu taximetriști. Am întâlnit afaceriști, filosofi, vitezomani și comedianți! De fiecare dată când pun piciorul într-un taxi, nu știu la ce să mă aștept. Fiecare omuleț din mașina galbenă vine cu povestea lui.

Am avut curse în care aflasem arborele genealogic al taximestritului: numele tuturor membrilor familiei, unde lucrează, cand s-a certat el ultima dată cu soacra și cât de tare îl enervează moldovenii. (Da, îmi ascund bine accentul, îmi place să văd ce crede lumea despre noi.) Păi cui îi trebuie seriale, cand afli atâtea povești ?

Hai să-ți zic de taximetristul la care dai interviu: trebuie sa răspunzi de ce ai ieșit la ora asta din casă ( Cam târziu pe la 2 dimineața, domnișoară, unde mergem?). Trebuie să îi spui cu cine te vezi, ce planuri ai, iar dacă nu ești îmbrăcat decent, s-ar putea să îți arunce o privire care te face să-ți pară rău că nu ai luat pulovărul cadou de la bunica!

De cine să te ferești? De cel care tocmai s-a certat cu iubita. Îmi aduce aminte de o cursă în care m-am ținut bine de scaun. El avea ochii în telefon, asculta melodii triste de dragoste, și își uitase piciorul pe accelerație! De atunci am decis sa fiu o iubită exemplară, nu se știe, pot oricând pune vieți in pericol, indiferent unde lucrează cel drag.

Acum hai să-ți zic de academician(pentru el ar trebui sa scriu un articol întreg)! M-a impresionat, si mă întrebam dacă dimineața, în loc de ziar, citește DEX-ul. Oricum, când îmi dau doctoratul, la el apelez. Îți va spune că ”întotdeauna vor exista xenofobii și stereotipii care pun bariere între oameni”. Ah, și mai are și ”o imaginație plastică”!

Dacă ești iubitor de curse de mașini, pe el trebuie să-l alegi. N-ai cum să îl oprești. Are adrenalina în sânge și o să împărtășească asta și cu tine! Făcusem o cursă în care am văzut străzile pe modul fast forward. Iar domnul zâmbind: hai domnișoară, îmi dai curaj să fac o schemă, să depășesc, și să intru pe contrasens? În momentul ăla simțeam fluturi în stomac. De ce să mă mai îndrăgostesc, când el îmi făcea inima să bată așa tare?

Sunt prea multe tipare ca să încapă într-un articol. Dar acum îți scriu din mașina galbenă, și tocmai am aflat că domnul o conduce ilegal, a împrumutat-o de la cineva pentru că avea datorii și are nevoie de bani.

E un deliciu să îi asculți, și trebuie să recunoști că-ți fac zilele mai interesante!

Hai, ai grijă la următorul interviu cand urci într-un taxi. Trebuie să ajungi la destinația potrivită!

Succes întors pe dos

Cred că îți datorez o explicație de ce scriu acum. Ei bine, poți să-mi spui Andreea și un pic de ”ce vrei tu”. Și dacă după un rând nu ți-am pierdut interesul, după o pagină sper să îți câștig atenția.

Mă întreb de ceva timp dacă voi ajunge să ating succesul. Văd  pe internet zeci de poze cu citate motivaționale. Mii de video-uri în care te învață cum să fii o persoană de succes, cum să ajungi cât mai sus și cum să le zici celor care nu cred în tine ”La naiba cu voi! V-am spus că o să reușesc.” Dar trebuie să ne limităm la asta? Eu i-aș spune societății să mai tacă un pic. Și dacă tu ești atât de puternic încât să ajungi acolo unde îți dorești, o vei face fără să răsfoiești 100 de cărți de specialitate, și fără să îți spună X să te ridici din pat și să mai pui azi o cărămidă la visul tău.

Paradoxal, din moment ce eu îți scriu acum, nu? Ei, ăsta-i un articol mai pe dos.

Și-o să te întreb, cine e atât de bun încât să definească succesul pentru tine? Eu cred că ajungi să ai succes exact atunci când faci ceea ce iubești, iar tu singur îți setezi limitele. Dacă vrei să le depășești sau nu, e de asemenea fix problema ta!

Pentru unii, a sta într-un birou e viața perfectă. Pentru alții, să își dea jos costumul după ce ajung acasă de la birou e o ușurare. Și cine ți-a zis că nu poți să arunci asta deoparte și să o iei de la zero? Citatul ăla motivațional care îți spune că dacă ai tras atât de tare până acum nu trebuie să renunți? Poza aia în care un tip are super mulți bani și aruncă cu ei peste tot?

Dar oare dacă nimeni nu te-ar vedea, ai mai face aceleași lucruri? Ai mai munci atât pentru ceva ce nu iubești cu adevărat, doar ca să poți spune lumii cât de sus ai ajuns?

Ia o pauză de la ”succes”, și întreabă-te dacă ești exact în locul în care vrei să fii. Și dacă răspunsul e nu, atunci dă-ți jos costumul și începe să faci lucruri în care crezi cu adevărat.

 Știu că mulți dintre noi am vrea să luăm liftul, să ajungem direct la ultimul etaj. Dar dacă vrei să urci acolo din prima, trebuie să îți asumi că poți să cazi într-o secundă și să o iei de la zero.

Eu prefer scările. Îmi dau timp să gândesc, să mă odihnesc, să mă opresc acolo unde vreau, și să continui mâine.

Era acel citat ”nu lăsa pe mâine ce poți face azi”. Eu l-aș reformula puțin: nu lăsa pe mâine ceea ce vrei să faci azi.  

Totuși, dacă stai la etajul 9 poți să iei și liftul! După o zi de muncă sunt sigură că vrei cât mai repede să te arunci în pat.

Și dacă acel ”ce vrei tu” din numele meu te-a pus pe gânduri, o să-ți scriu și data viitoare.